Denisa Răducu are toate şansele să se pună din nou pe picioare, iar recent s-a aflat că bărbatul din Piteşti, cel care i-a administrat acesteia un tratament naturist, a fost şi el grav bolnav.
Mai exact, bărbatul a suferit, acum mai mulţi ani, de cancer la gât, după ce medicii l-au diagnosticat cu această cumplită maladie. Însă, el a reuşit să se facă bine, după ce a urmat un tratament complementar, s-ar părea că acelaşi pe care el i-l administrează acum şi Denisei Răducu. Totodată, este vorba despre un leac miraculos adus tocmai din India.
„Putini stiu ca barbatul a trecut prin clipe cumplite in urma cu zece ani. Pe atunci, a aflat ca are cancer la gat si zilele lui sunt numerate. Ajunsese sa arate groaznic, de la 110 de kilograme slabise la 50 de kilograme si avea hainele pe el lalai. Din fericire, a aflat de un medicament alternativ, acelasi pe care i l-a administrat si Denisei, care, in cazul lui, a dat rezultate. Omul s-a vindecat si, suprinzator, a mai reusit sa o salveze si pe o alta tanara, si ea cu o maladie pacatoasa la ficat, dupa cateva luni de tratament”, au spus apropiaţii bărbatului din Piteşti, potrivit wowbiz.ro.